Bogdan Luca, în vârstă de 40 de ani, deține de mai bine de 13 ani o companie fondată alături de fratele său, Marius – Snack4U, un business cu capital 100% românesc, dedicat exclusiv producerii și distribuției de sandwich-uri, salate și în curând de supe.
Bogdan și fratele acestuia au conștientizat că există principii vitale în orice domeniu de activitate a căror fundamentare influențează direct și definitiv evoluția business-ului. Datorită corectitudinii și calității, Snack4U a devenit unul din liderii importanți ai pieței, producând și distribuind la nivel național unui portofoliu de peste 1000 de clienți activi. Astfel, compania lui Bogdan și-a câștigat locul în primii 3 cei mai buni producători de sandwich-uri din țară.
Pentru 5 to go, compania produce o gamă variată de sandwich-uri care, datorită calității premium, au devenit rapid opțiunea preferată a clienților atunci când își doresc o gustare consistentă și rapidă.
Bogdan Luca, fondator Snack4U, își amintește că alegerea de a deveni antreprenor a fost legată de dorința de a-și depăși limitele și de a se dedica cu pasiune într-o activitate care să îi îmbunătățească atât dezvoltarea profesională cât și personală “Am ales să devin antreprenor pentru că simțeam că pot face mai mult și pentru că aveam foartă multă energie.”
Mai mult, deși la momentul la care se contura conceptul Snack4U, Bogdan și Marius se aflau în Anglia, aceștia și-au dorit ca planurile lor să se materializeze în România
“Am visat toată viața să fac un business care să meargă aici, acasă.”
Și a reușit. Printre secretele principale care au contribuit la consolidarea business-ului, se numără personalul de specialitate, cu o solidă pregătire profesională și un management eficient.
Parteneriatul cu 5 to go a început la o prezentare de produs și totul s-a desfășurat spontan.
“Am cunoscut acolo pe cineva care mi-a spus despre 5 to go. Peste câteva zile mi l-a prezentat pe Lucian și de acolo totul a fost ușor. Atunci când oamenii sunt deschiși și au idei, se nasc lucruri frumoase. Colaborarea cu 5 to go a însemnat o provocare iar nouă ne plac provocările!” își amintește acesta.
Și cum cele mai multe dintre business-uri presupun și momente dificile, Bogdan și echipa acestuia s-au înarmat cu răbdare și cu dorința de a demonstra că totul este posibil atunci când abordezi lucrurile cu profesionalism.
“Nu este ușor să clădești un astfel de business, cu produse care au un termen de valabilitate foarte scurt și pe care să le distribui în toată țara. Trebuie să ai foarte multă răbdare, nervi de oțel, și să te gândești că, odată ce ai început povestea, nu te mai poți opri” – Bogdan Luca, fondator Snack4U.
Colaborarea cu 5 to go a avut impact pe mai multe paliere în activitatea Snack4U. Pe lângă înregistrarea unei creșteri semnificative, Bogdan spune că “această colaborare ne-a făcut să fim mult mai creativi, mai inventivi, și să ne dăm seama că putem face și lucruri pe care până acum nu credeam că avem puterea să le punem în practică.”
Add Comment