Bogdan Malache, unul dintre antreprenorii noștri, ne povestește despre parcursul său în domeniul HoReCa și despre ceea ce l-a determinat să aleagă 5 to go.
Principalul motiv pentru care Bogdan a ales calea antreprenoriatului l-a reprezentat independența financiară, însă „este vorba de mai mult de atât”, ne mărturisește el: „Am lucrat timp de 12 ani în domeniul HoReCa. Mi-a plăcut și am învățat să relaționez cu toate tipologiile de oameni și pot să zic că acum am o oarecare naturalețe în a face asta, așa că următorul pas logic pentru mine nu-mi imaginam că ar fi putut fi altul.”
El a ales România, pentru că indiferent de opinia publică, consideră că țara noastră are foarte mult potențial și se poate dezvolta mult dacă ”alegem să ne implicăm în loc să dăm bir cu fugiții”. Totodată, pentru Bogdan, dragostea față de patrie a fost insuflată încă din perioada în care era în serviciul militar.
„Nu pot să zic că eu am ales 5 to go, cât 5 to go m-a ales pe mine.”, spune el. Bogdan a început să lucreze pentru fondatorul francizei, Radu Savopol, încă din perioada în care abia apăruse prima cafenea: „Încă de la primul 5 to go am avut încrederea că se vă bucura de un succes enorm și mi-am dorit să ajung să dețin o franciză 5 to go. Numai că, de la dorință la reușită uneori e un drum lung. Însă, după câțiva ani am reușit să-mi împlinesc visul.”
Lăsând la o parte impactul financiar, colaborarea cu 5 to go l-a învățat pe Bogdan ce înseamnă să administrezi corect un business: „Cred că unul dintre cele mai importante lucruri este faptul că am învățat ce înseamnă să înțelegi nevoile oamenilor și să încerci să le depășești așteptările.”
Cât despre cea mai frumoasă amintire din locațiile lui ( 5 to go 1 Decembrie și 5 to go Brico Depot Pantelimon ): „Un client care plecase de aproximativ 5 minute din cafenea a făcut efortul de a se întoarce doar pentru a-mi spune că e cel mai bun cappuccino pe care l-a băut vreodată în București. Lesne de înțeles că am avut o zi extraordinara după”. Dovadă că până și lucrurile mărunte îți pot face ziua mai frumoasă.
Add Comment