Daiana Tănase, 32 de ani – francizat 5 to go Auchan Drumul Taberei ne povestește despre provocările pe care le-a întâmpinat atât la nivel personal, cât și profesional și cum a reușit prin încredere și perseverență să le depășească.

După zece ani în care a lucrat în domeniul Administrației Publice, Daiana a simțit nevoia de a schimba ceva și totodată de a munci pe cont propriu. A luat în calcul mai multe variante, iar în final a ales 5 to go.

“Am analizat foarte mult ce mi-ar plăcea să fac și am hotărât să încep un curs de Croitorie și Design vestimentar. Numai că planurile mele și cele ale destinului nu s-au potrivit, iar la insistențele soțului meu, care mi-a văzut potențialul, m-a susținut și m-a încurajat că pot deveni un bun antreprenor, ne-am îndreptat către 5 to go deoarece am considerat că cel mai sigur mod de a demara o afacere atunci când nu ai experiență antreprenorială este accesând o franciză.”

În urma experiențelor petrecute în afara țării, ea a realizat faptul că România este locul unde se simte cel mai bine și dincolo de piedicile pe care le poate întâmpina orice antreprenor aici, pentru Daiana a părăsi țara nu reprezintă o variantă.

“Prin natura meseriei, soțul meu a călătorit în toată lumea, eu la rândul meu am călătorit în foarte multe țări și am ajuns amândoi la concluzia că nicăieri nu ne simțim ACASĂ, decât la noi în țară. Pentru noi este foarte important acest lucru și cred cu tărie că acolo unde te simți acasă poți face tot ce îți dorești. Avem un copil și singurul motiv pentru care aș pleca în altă țară ar fi ca el să beneficieze de un sistem de învățământ mai bun.”

Întrebată de ce a ales 5 to go, răspunsul Daianei a avut în vedere atât aspecte profesionale, legate de business și de brand, cât și personale, legate de pasiunea pentru cafea.

“Soțul meu îl cunostea pe dl. Savopol și avea încredere în aptitudinile dânsului; era un bussiness tip franciză, un brand foarte cool și bine promovat, care a luat amploare repede, iar viitorul părea promțător. Nu aveam cum să alegem alt tip de afacere, mai ales că amândoi suntem mari iubitori de cafea.”

Legat de impactul pe care brandul l-a avut asupra sa, Daiana ne povestește depre un moment important la nivel personal, care a marcat întreaga experiență, oferindu-i emoție și o semnificație aparte.

“Începutul acestei colaborări a coincis cu aflarea unei vești foarte importante pentru noi și anume faptul că vom deveni părinți. A fost un moment în care trebuia sa fac față unor momente foarte intense, am trecut repede de la bucurie la disperare și panică. Mă aflam în situația în care trebuia să am grijă de mine dar să și muncesc foarte mult.
Am învățat totul de la 0 și zi de zi, 12 ore, am muncit și am încercat să cresc afacerea. Mi-am depășit limitele și am avut momente când am vrut să renunț pentru că nu credeam că voi face față stresului și oboselii.
Însă cu timpul am reușit sa creez în locație o atmosferă caldă și primitoare, un mediu de lucru plăcut și comfortabil, la care am adăugat energie pozitivă și am reușit să dau spațiului o personalitate.
Categoric colaborarea cu 5 TO GO a produs schimbări foarte mari în viața noastră, afacerea a evoluat frumos și firesc.
Pe zi ce trece îmi dau seama că a fost una dintre cele mai bune decizii și simt o satisfacție profundă văzând că munca mea stă la baza succesului acestei cafenele.
Tot ce am făcut și am trăit în această cafenea a contribuit semnificativ la îmbunătățirea mea ca om, la dezvoltarea aptitudinilor mele de lider, la descoperirea unor forțe fizice și psihice de nebănuit.”

Așadar, amintirile legate de 5 to go sunt profund personale și au marcat un pas important în evoluția și dezvoltarea Daianei. Dincolo de faptul că este un business, ea a reușit să spargă această barieră profesională și să creeze amintiri alături de clienții săi.

“Lucrând aproape zi de zi în cafenea am devenit parte din acest loc și oamenii inevitabil asociau locul cu persoana mea. Astfel că am ajuns să leg prietenii frumoase cu mare parte dintre clienții mei. Am amintiri frumoase legate de ziua mea, când am primit flori și cadouri, un tort foarte frumos adus de o clientă dragă mie sau cadourile primite la nașterea băiețelului meu, însoțite de mesaje de felicitare.”

Legat de aptitudinile pe care un antreprenor trebuie să le dețină, Daiana enumeră calitățile de leadership, abilitatea de a lucra în echipă, abilitatea de a lua decizii și a rezolva probleme, plus abilități de comunicare.

“Este nevoie de foarte multă conștiinciozitate, responsabilitate, încredere în sine, ambiție, perseverență și răbdare. Un bun antreprenor cred că trebuie să fie implicat 100% în afacere, să știe să îi asculte pe ceilalți și să accepte feedback-ul negativ, pe care să îl folosească în favoarea sa mai târziu.”

În ceea ce privește evoluția brandului în următorii ani, Daiana este încrezătoare în întreaga rețea, iar în perspectiva ei, accentul cade pe calitate și profesionalism.

“Momentan business-ul se bucură de recunoaștere internă și internațională datorită viziunii fondatorilor, care au cu siguranță un plan pe termen mediu și lung. Sunt sigură că întregul business va continua în aceeași notă atâta timp cât vom veni mereu cu ceva nou și vom reuși toți să menținem aceleași standarde ridicate în fața clienților.”

Întrebată despre cel mai important lucru pe care l-a învățat pe parcursul experienței în cadrul 5 to go, ea amintește despre două lucruri importante: încrederea și calitatea;

“Din toată experiența mea am învățat că nimic nu este imposibil dacă îți dorești cu adevărat și cea mai mare șansă de reușită o ai dacă te bazezi pe tine, pe instinctul tău și pe puterea ta de muncă. De asemenea, am învățat că trebuie să menții mereu serviciile la cel putin aceeași calitate și să oferi ceea ce și tu, punându-te în pielea clientului, ți-ai dori să primești.”

Smile, there’s coffee!

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *