Dragoș Ionetecu, 26 ani

A lucrat timp de aproape 3 ani la Banca Transilvania, a început ca operator Call Center, iar apoi ca ofițer raportări în Departamentul de Colectare Debite, având o rutină tipică pentru un job într-o corporație.

În Februarie 2016, Dragoș a fost în 5 to go-ul din Ploiești și a rămas impresionat de concept, l-a făcut să creadă că e o idee de afacere inovatoare și cu priză la public.

“De mult mă gândeam la ideea de a deschide o cafenea sau un bar, dar niciodată nu am dus acest gând la alt nivel, poate pentru că aveam un job stabil, rutina era deja formată și era și acea frică de necunoscut. Cu toate acestea, pe parcursul anului trecut am realizat că locul meu nu e în domeniul bancar și în Octombrie mi-am dat demisia, în ideea de a începe ceva cu totul nou. La câteva zile după ce mi-am anunțat demisia, m-a sunat o prietenă din București și îmi spune că a auzit la radio Guerrilla despre franciza 5 to go” Dragoș Ionetecu, francizat 5 to go Cluj – Blv 21 Decembrie 1989, nr. 110.

Dragoș a căutat apoi pe internet despre condițiile de francizare și modul în care se dezvoltă business-ul 5 to go pe piața locală și a realizat că exact cu câteva zile înainte, s-a deschis primul 5 to go  din Cluj, moment în care și-a spus că e clar, asta trebuie să facă și el. Fără a mai sta pe gânduri, a aplicat pentru franciză.

“Mi-am spus că fiind un brand deja foarte cunoscut și de succes, o să am curajul și încrederea necesare pentru a merge până la capăt. Sincer, nu cred că am planificat să devin antrepenor, s-a întâmplat pur și simplu.” Dragoș Ionetecu, francizat 5 togo Cluj – Blv 21 Decembrie 1989, nr. 110.

A ales să devină antreprenor local pentru că aici a crescut, aici îi sunt toți prietenii, familia, casa. Toate aceste lucruri îl fac să se simtă atașat de țara noastră și de orașul natal. Este bucuros că s-a întâmplat astfel încât să poată deschide coffee shop-ul în țară, acasă, la Cluj. În momentul de față, nu crede că și-ar fi putut dori altceva, dar se vede locuind câțiva ani și în altă țară, pentru că este de părere că e “fain să împărtășești ceea ce știi și cu persoane din alte culturi, dar și să înveți de la ei cât de mult poți.”

În cei aproape 3 ani cât a lucrat la BT, a făcut o pauză și a plecat într-o excursie de 5 luni în America de Sud împreună cu soția sa, cu rucsacii în spate și cu o dorință arzătoare de a vedea, gusta și experimenta cât mai multe. Crede că pe parcursul călătoriei și-a dat seama cât de frumos este să interacționezi cu persoane noi în fiecare zi și să ai ocazia să faci și să vezi ceva diferit în fiecare zi.

A și lucrat ca barman la un hostel 2 săptămâni și afirmă că i-a plăcut foarte mult experiența din spatele tejghelei. Când a auzit de 5 to go, nu a stat foarte mult pe gânduri, deoarece “precum am mai spus, conceptul e genial, brandul e deja foarte cunoscut, e 100% românesc și nu am avut niciun dubiu în ceea ce privește succesul afacerii.”

“După ce i-am cunoscut pe cei de la 5 to go, am realizat cât de simplu e să lucrezi dacă faci ceea ce îți place, cu pasiune și cu zâmbetul pe buze tot timpul. Pot spune că am intrat într-o familie foarte mare, în care pentru orice există o soluție și mereu e cineva care să te ajute/îndrume. Cred ca am devenit o persoană mai binevoitoare și mult mai zâmbitoare”  Dragoș Ionetecu, francizat 5 togo Cluj – Blv 21 Decembrie 1989, nr. 110.

Cea mai frumoasă amintire a lui Dragoș s-a întâmplat chiar din prima zi, la deschidere, când era plină cafeneaua de prieteni, familie și clienți. Atunci a realizat că a deschis un coffee shop și “că tot efortul din lunile anterioare a meritat, iar ăsta e doar începutul unei lungi călătorii cu și despre cafea, zâmbete și voie bună.” 

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *