Franciză

Pentru că împreună facem o treabă de 5 ori mai bună.

ABOUT

Iată ce ar trebui să știi despre noi

Află

Planul de business.

Nu vindem o franciză, ci un plan de business care a fost verificat și evaluat în ultimii ani prin performanța a peste 700 de unități 5 to go.

DESCOPERĂ

Expansiunea.

Ne recomandă vocea celor peste 100.000 de oaspeți care revin mulțumiți în fiecare zi la noi, și talentul celor peste 350 de parteneri francizați.

OBSERVĂ

Transparența.

Suntem o companie cu o activitate transparentă și am împărtășit cu bucurie fiecare realizare, dar și fiecare eșec de care ne-am lovit.

CUNOAȘTE

Creșterea solidă.
Oferim condiții și termeni de franciză competitivi pentru că ne dorim ca experiența 5 to go să fie cunoscută de cât mai multe persoane, iar singura rețetă pentru o creștere durabilă este profitabilitatea pe care o înregistrează francizații.

SIMTE

Experiență.
Suntem întotdeauna aici și acolo pentru partenerii noștri, dar și pentru clienți. 5 to go este o poveste pe care o scriem împreună, iar fiecare reușită are în spate experiența tuturor celor care cred în fiecare zi în concept.

5 to go în cifre

Dacă ai ajuns aici înseamnă că avem deja un lucru în comun: pasiunea pentru branduri românești de succes!

Redevență lunară

4% din C.A. + TVA

Taxa franciză

4500 Eur + TVA

Fond marketing global

1.5% din C.A. + TVA

Durată contract

5 ani (plus 5 ani)

investiție totală

17.000 – 20.000 Eur + TVA

Taxa franciza inclusa.

LOCALITĂȚI TARGETATE

minim 10.000 locuitori

SUPRAFAȚA RECOMANDATĂ

10-50 m.p.

AI NEVOIE DE MAI MULTE INFORMAȚII?

5 to go scrie povești de succes alături de partenerii francizați mizând pe planuri de business eficiente și personalizate care să îți asigure flexibilitate și independență financiară.
Descarcă PDF-ul cu informații despre franciză și fii chiar TU următorul antreprenor 5 to go.

PARTENERUL IDEAL

În echipa 5 to go câștigăm împreună. Suntem antrenorul care creează oportunități si contexte, ofera terenul de joc și regulile și aduce cu sine suporterii. Te vom provoca și te vom scoate din zona de confort, însă ne-ar plăcea să dispui de urmatoarele atuuri:

01
Ambițios

Dornic să atingă noi culmi și să-și depășească limitele în mod constant, cu o doză impresionantă de ambiție.

02
Onest și transparent

Autentic și sincer, orientat către comunicare eficientă, integritate și transparență.

03
Deschis și curajos

Explorator din fire, deschis către inovație și schimbare, cu un atuu puternic în explorarea noilor orizonturi.

04
Orientat către oaspeți

Simț înnăscut pentru a oferi servicii și produse de cea mai bună calitate, cu un zâmbet și un entuziasm autentic.

05
Îmbratișează valorile 5 to go

Împărtășește în mod natural valorile brandului, înțelege și promovează principiile și viziunea fără efort.

ÎNSCRIE-TE ACUM!

Fii chiar TU următorul antreprenor din comunitatea ta! Completează formularul de înscriere și în cel mai scurt timp un coleg va lua legatura cu tine.